RAZOR OF OCCAM - Homage to Martyrs
FORMAT: CD DATA APARITIEI: 16.03.2009 CASA DE DISCURI: Metal Blade Records 9.0
NOTA METALFAN: 8.3
NOTEAZA ALBUM: 11 voturi
Top 2009: #46 |
Razor of Occam Componenta: Matt Schneemilch – chitara, voce; Ian ”Schrapnel” Gray – chitara; Alex Antoniou – bas; Pete Hunt – tobe |
TRACKLIST: 1. Altar of Corruption2. Bite of Dogmata3. Day of Wrath4. Heat of Battle5. Immortal Code6. Pattern of the Stone7. Flame Bearers8. Shadow of the Cross |
Mai ca trecea anul si la fel de tacut treceam si eu peste un album mult prea demn de consemnat in analele thrash%u2019n%u2019black metalului. Asta daca nu mi-ar fi rasarit in fata, de curand, numele trupei pe un tricou; multumiri pe aceasta cale purtatorului. Razor of Occam este proiectul lui Matt Schneemilch care, dupa o scurta faza australiana si dupa o colaborare destul de constanta cu Pete Hunt (in faza londoneza, din 2001 incoace), a lansat cateva demouri si EP-uri demne de luat aminte. Desi Pete Hunt a fost, de-a lungul anilor, implicat in nenumarate alte proiecte, fiecare material elaborat pentru Razor of Occam a fost privit ca o noua incercare de autodepasire, insailand scheme de percutie tot mai complicate si interesante. In 2003, Matt a devenit basist permanend in Destr?yer666, ceea ce explica prezenta lui Ian %u201DSchrapnel%u201D pe albumul de debut al Razor of Occam, dar si motivul asocierii Razor of Occam cu Destr?yer666. Dar dincolo de aceste legaturi superficiale, eventualele asemanari au radacini mult mai profunde, in afinitatile muzicale si conceptuale ale membrilor componenti. 6 dintre cele 8 piese ale albumului au fost definitivate si inregistrate anul trecut, concretizandu-se intr-un demo lansat independent. Potentialul acestuia nu a trecut neobservat de urechile ciulite ale expertilor de la casele de discuri. Metal Blade i-a preluat cu piese cu tot si le-a lansat demo-ul initial, la care s-au adaugat Heat of Battle si Shadow of the Cross. Cea din urma, mai ales, evidentiaza deja un progres in abordarea genului, facandu-te sa astepti cu nerabdare continuarea acestui material singular, dar excelent. Albumul este construit dupa pricipiul parcimoniei (adica al Lamei lui Occam): concis (ceva mai mult de 30 de minute), dar solid si logic. Isi baga ascultatorii in priza direct si fara compromisuri, cu Altar of Corruption si Bite of Dogmata, si ii mentine incordati cu abordarea-i vitezista pana la sfarsit. Toate piesele sunt de rezistenta si aliniate astfel incat, pe ici pe colo, sa-si faca loc si scurte pasaje in care tempoul incetineste o idee (Day of Wrath, Pattern of the Stone, Shadow of the Cross), atat cat sa-ti recapeti puterea de procesare si sa faci fata tornadei de riffuri mobilizatoare si acide, laolalta cu neasteptate solouri ce prind anvengura epica mai ales pe amintita Shadow of the Cross. Adica, pe acest album furios si vehement, melodia este, totusi, la ea acasa. Nu, nu serenade sau refrene siropoase, ci o muzicalitate taioasa si justitiara in tonalitati aspre si patrunzatoare realizata din riffuri si solouri ce ard in carne vie. Sectia ritmica lucreaza fara ragaz si cu multa precizie, fiind dominata de blast beaturile si acrobatiile tom(ultoase) ale lui Pete Hunt. Basistul Alex Antoniou a descris stilul formatiei drept un thrash old school, peste care se suprapune un singur element de black, si anume vehementa infernala si torturata cu care Matt %u2013 dublat pe alocuri de guturalele cavernoase ale lui Antoniou - scandeaza versurile unui crez ce demasca religia ca institutie a coruptiei si propovaduitoare a obscurantismului. De unde si titlul albumului dedicat acelora care s-au jertfit in numele stiintei si al progresului, opunandu-se religiei, in primul rand dogmei crestine. Albumul este atat de compact incat neinitiatii il vor gasi monoton si la limita capacitatii perceptive; urechilor fidelilor, insa, le promite peste 30 de minute de binefaceri.
G.A.S. Nota: 9
|
Comenteaza la: Homage to Martyrs