DIRTY SHIRT - Different
FORMAT: MCD DATA APARITIEI: 01.07.2004 CASA DE DISCURI: Autoprodus 8.0
NOTA METALFAN: 8.3
NOTEAZA ALBUM: 3 voturi
Top 2004: #135 |
Dirty Shirt Componenta: Dan "Rini" Craciun - voce Dan Prikop - chitara Cristi Balanean - chitara Vlad Toca - baterie Pal Novelli - bass Mihai Tivadar - clape |
TRACKLIST: 01. Bitch02. Tell me why03. Loneliness04. Gone05. Rise06. Noapte Buna |
Dirty Shirt se constituie ca o aparitie aparte in peisajul rock autohton, dar cum in arhiva Metalfan exista un interviu cu trupa nu o sa intru in detalii biografice si o sa ma refer strict la ultima lor realizare, demo-ul Different . De fapt CD-ul promo contine atat acest demo cat si precedentul, Revolution , a carui recenzie o puteti gasi aici ( www.metalfan.ro/cronici_nr10.html ). Cele 6 piese care alcatuiesc noul produs preiau si dezvolta ideea de experiment care statea si la baza lui Revolution . Totul reflecta conceptul "diferit": titlul, coperta sugestiva, dar in primul rand piesele, extrem de variate din perspectiva stilistica. Bitch deschide discul de o maniera inedita, piesa fiind modelata pe structuri si ritmuri techno, la care se adauga si unele elemente metal si voci puternic sintetizate. Tell Me Why este cea mai "dura" secventa a discului, puternic industrializata, chitarile avand aceeasi pondere in ecuatia compozitiei ca si clapele. Piesa are un final extrem de reusit, pacat ca este prea scurta (aprox.3:15 minute), as fi preferat cu siguranta o varianta dezvoltata, mai lunga. Registrul se schimba cu Loneliness , ritmul isi pierde din intensitate, tempo-ul asezat in care se canta genereaza o piesa slow - rock melodioasa, cu usoare accente progresive si cu voci normale. Gone ofera o mixtura reusita de elemente electro si rock, linia melodica fiind dominata de clapa, cu linii de bass pronuntate, voce preponderent normala, dublata spre final de o voce sintetizata, o compozitie de "atmosfera", una din piesele mele preferate de pe acest demo. Rise nu se departeaza foarte mult de compozitia anterioara, doar ca elementul metal este mai prezent datorita chitarii electrice. Noapte Buna este un outro simpatic, constituit exclusiv dintr-o voce (cu un timbru enervant!) care ureaza intr-un mod neobisnuit "noapte buna si dormi in pace". La final se si prezinta: "numele meu este Dracula.." Daca la ce am scris mai sus adaug si faptul ca productia este mai mult decat decenta pentru un demo, putem concluziona ca efortul depus de cei 6 trupeti s-a concretizat intr-un rezultat pozitiv. Totusi aceasta varietate stilistica are si unele aspecte negative. In primul rand poate da impresia unei lipse de omogenitate si a faptului ca trupa se alfa inca in cautarea unei identitati muzicale proprii. Pe de alta parte care este oare publicul caruia i se adreseaza un astfel de album? Evident celor lipsiti de prejudecati muzicale, dar exista pericolul ca unii sa il considere prea soft pentru gusturile lor, iar altii prea dur. Ca o recomandare, cei care resping a priori un produs pentru ca el contine si elemente care nu sunt "true" ar face bine sa evite acest produs.
Dragos P. Nota: 8
|
Comenteaza la: Different